Servicii oferite pentru călători
l. Tipurile de trenuri ale CFR Călători sunt:
Trenul personal Craiova–Sibiu
Trenurile regionale sunt cele mai folosite trenuri oferite de CFR Călători. Sunt folosite pentru două mari scopuri: pentru a face legătura dintre un oraș și comunele apropiate sau pentru a face legătura dintre două orașe învecinate. Mai sunt numite și trenuri de navetiști.
Trenurile Regio au cea mai mică viteză medie (34.3 km/h în 2004), au cele mai slabe condiții (de obicei cele mai vechi vagoane dar uneori si Sageata Albastra,care este folosita pe toate trenurile regio in Oradea) și au o reputație ca fiind foarte lente, aglomerate, murdare și de obicei neîncăpătoare dar și tarife mult mai reduse decat celelalte tipuri și ranguri de tren. Trenurile Regio circulă pe rute locale și, de obicei, opresc în fiecare stație, cu rare excepții. Există totuși și trenuri Regio care circulă pe distanțe medii și chiar mari.
Exemple de trenuri regionale care circulă pe distanțe destul de mari:
Majoritatea trenurilor personale sunt formate din vagoane necompartimentate, cu unul sau două nivele. Uneori, mai ales pe rutele rurale, trenurile sunt compuse numai din vagoane clasa a doua (fără vagoane clasa întâi). Condițiile oferite pentru legătura dintre două orașe învecinate (cum ar fi București–Pitești) sunt mai bune decât cele de pe rutele rurale (Râmnicu Vâlcea–Alunu). În 2007 majoritatea trenurilor personale au numai vagoane clasa a doua. Vagoanele sunt vopsite în albastru și construite în anii '70 sau '80. În prezent, CFR modernizează o parte din vagoanele supraetajate și o parte din acestea au fost puse în circulație pe trenurile personale (București-Brașov) și accelerate.
Din 2007 situația acestor trenuri s-a mai îmbunătățit, câteva garnituri de pe rutele Sibiu-Brașov, Sibiu-Craiova, Cluj Napoca-Oradea fiind dotate cu automotoareSiemens Desiro („Săgeata Albastră”). Alte garnituri de pe rute precum Teiuș–Brașov, Brașov–Sfântu Gheorghe, Cluj-Napoca–Bistrița, Teiuș–Cluj-Napoca, Suceava-Cacica au fost dotate cu automotoare clasa 58, aduse din Franța (rame electrice cu 3 vagoane) și Luxemburg (rame electrice cu 2 vagoane), la începutul lui 2007, după ce fuseseră folosite mai întâi de aceste țări. Este vorba de rame tip Z6100. În plus, vagoane mai vechi ce înainte au circulat pe trenurile accelerate și rapide au început sa fie utilizate pe trenurile personale. De asemenea, pe unele trenuri personale se utilizează și vagoane etajate modernizate (Cluj Napoca–Bistrița Nord sauCluj Napoca–Vințu de Jos.
Legături metropolitane ale Bucureștiului[ Din 4 martie 2009, au fost puse în circulație trenurile „Henri Coandă Expres” care fac legătura între stația București-Nord și Balotești, cu oprire în stația P.O. Aeroport, prin care va asigură transferul pasagerilor și al persoanelor interesate la și de la Aeroportul Internațional Henri Coandă. Cele 18 perechi de trenuri destinate acestui serviciu vor circula în regim cadențat, la interval de o oră, în graficul orar 05.15–23.23. Transferul pasagerilor de la Punctul de Oprire Aeroport până la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă se realizează cu autocare operate tot de compania feroviară, care circulă în corelație trenurile. Trenurile circulă cu rang de tren Regio pe ruta București-Nord–Balotești, dar până la Punct de Oprire Aeroport circulă fără oprire și sunt formate din automotoare SiemensDesiro („Săgeata Albastră”).
InterRegio
Vagon clasa 20-54 (compartimentat), folosit pentru trenuri IR
Noile vagoane seria 26-54 (Bmee)
folosite pentru trenurile IR
Vagon de tren IR în gara Timișoara Nord
Vagon clasa 21-86, folosit pentru trenuri InterRegio și Inter-City
Vagon clasa 20-76, folosit pentru trenuri Inter-Regionale și Inter-City
Vagon clasa Business
Trenurile InterRegio sunt folosite pentru distanțe lungi și medii și opresc (în general) numai în orașe. La trenurile InterRegio sunt folosite garnituri foarte bune și au o viteză medie mai mare (67 km/h în 2004). Prețul biletelor este mai ridicat, deoarece se plătește și un supliment, pe lângă prețul legitimației de călătorie. Unele trenuri InterRegio necesită rezervare de locuri. Sunt folosite și pentru distanțe foarte mari, cum ar fi Iași–TimișoaraNord, București Nord–Satu Mare, București Nord–Oradea, București Nord–Sighetu Marmației, Oradea–Constanța, Timișoara Nord–Botoșani. Chiar și pe distanțe lungi trenurile InterRegio opresc de obicei în gările din fiecare oraș.
Garnitura trenurilor Inter-Regionale constă numai din vagoane compartimentate, clasa I sau a II-a, cu 6 locuri în compartiment la clasa I și 8 la a II-a. Din anul 2008 pe multe relații au fost înlocuite vagoanele vechi cu garnituri modernizate, exemple în acest sens sunt :Oradea–București Nord–Constanța, București Nord– Timișoara, București Nord–Satu Mare, București Nord–Sighetul Marmației, București Nord–Vatra Dornei, București Nord–Bacău, București Nord–Iași, București Nord–Galați, Timișoara Nord–Cluj Napoca–Iași,Iași–Constanța, Galați–Brașov. În ultimii ani CFR a început modernizarea trenurilor accelerate. La începutul anului 2005 a introdus vagoane cu două etaje, folosite pentru distanțele mijlocii, în special pe ruta București–Predeal. Au fost de asemenea introduse și automotoare Desiro (Săgeata Albastră) pentru distanțe mici (de exemplu București–Pitești, București–Târgoviște, București–Câmpulung, București Nord–Râmnicu Vâlcea sau București Nord–Tulcea, Oradea–Timișoara, Timișoara Nord–Sibiu, Cluj-Napoca–SibiuCraiova–Sibiu). Trenurile Inter-Regionale de distanțe lungi oferă vagoane cușetă și vagoane de dormit. Sunt folosite în general pentru a face legătura între București și celelalte orașe ale țării, dar și pe rute precum Iași–Timișoara sau Craiova–Brașov.
De asemenea, în premieră, în anul 2007, au fost introduse în circulație trenuri InterRegio cu mers cadențat între București-Nord–Pitești și Craiova sau București Nord–Târgoviște.
Deasemenea IR-urile circulă și în trafic internațional și aici pot fi menționate legăturile Bucureștiului cu Budapesta, Sofia, Belgrad, Istanbul, Viena, Praga, dar și Brașov–Budapesta, Timișoara–Budapesta.
Garnitura trenurilor IR sunt un obiectiv al planului de modernizare al CFR. Mai multe vagoane au fost modernizate cu aparate de aer condiționat și toalete ecologice. Cu toate acestea, unele garnituri (în general pe rute mai puțin circulate) nu s-au modificat. Din 2004 au fost introduse automotoarele Desiro (Săgeata Albastră) pentru trenurile rapide care circulă pe distanțe medii (trenurile zăpezii București–Sinaia–Bușteni–Predeal–Brașov cu oferte tarifare avantajoase în perioada de iarnă). Majoritatea vagoanelor de trenuri InterRegio sunt vopsite în roșu și sunt compartimentate, cu 6 locuri atât la clasa I cât și la a II-a. Noile vagoane, aduse începând cu anul 2006, sunt necompartimentate, majoritatea fiind dotate cu aer condiționat (clasele 20-76 și 21-86).
Pentru distanțe lungi sunt disponibile vagoanele cușetă, de dormit și restaurant.
InterCity[
Vagon 50-53-85-76 004-4 (Business Class) pe IC 531 (București-Oradea)
Inter-City sunt cele mai folosite trenuri de călători pentru rutele dintre marile orașe și pot fi de zi și de noapte. Aceste trenuri au cea mai mare viteza medie dintre toate trenurile CFR (87 km/h în 2004) și folosesc cele mai moderne vagoane, putând concura cu marile trenuri europene. Din această cauză, tarifele pentru trenurile Inter-City sunt cele mai mari. Începând cu sfârșitul anului 2006 au fost introduse vagoane clasa Business, pe trenurile IC 531, 532, 557, 591, 594.
Sunt două tipuri de garnituri pentru trenurile InterCity: tradiționale și automotoare Desiro. Garnitura pentru trenurile tradiționale este formată din vagoane noi sau modernizate, cu aer condiționat, precum și o serie de servicii la clasa I, cum ar fi mâncare gratuită. Aceste trenuri ating cele mai mari viteze din România.
Trenurile EuroCity și EuroNight[ EuroCity (EC) și EuroNight (EN) sunt trenuri internaționale operate de obicei de CFR în parteneriat cu companii feroviare din alte țări, în funcție de originea și destinația rutei. Aceste trenuri fac parte din rețeaua paneuropeană feroviară. Nu toate trenurile internaționale care vin în România sunt EC sau EN (majoritatea sunt clasificate ca trenuri InterRegio pe teritoriul României). Cu toate acestea, trenul de noapte de la Belgrad, Timișoara la București, este un EuroNight și există atât tren EuroNight cât și trenuri EuroCity pentru ruta Budapesta–București via Arad, sau pe ruta Viena–Timisoara. Trenurile EuroCity sunt întotdeauna confortabile și moderne, chiar dacă uneori nu sunt la fel de confortabile ca InterCity, din moment ce folosesc aceeași garnitură ca și trenurile InterRegio.

- Personal (P), numerotate de la 2000 la 9999
- Accelerat (A), numerotate de la 1000 la 1999
- Rapid (R), numerotate de la 200 la 499, de la 600 la 999 si de la 10000 la 14999
- Rapid Internațional (RI), numerotat de la 300 la 499
- Inter City (IC), numerotate de la 500 la 599
- Euro Night (EN) (la aceleași tarife ca un rapid–la sfârșitul perioadei de existență a acestui tip de tren circula o singură pereche de trenuri EN, ele fiind clasificate ca rapidul 370/371 „Ister”, pe ruta–București Nord–Budapest Keleti)
- Euro City (EC), în această categorie fiind inclus EC 46/47 „Traianus” (care a circulat între Budapesta-București Nord, ruta lui fiind ulterior limitată și deviată la Budapesta-Timișoara)
- Special (S), numerotate de la S1 la S9
- Regio (R)–fostele trenuri personale, oprește de regulă în toate stațiile și haltele de pe parcurs.
- InterRegio (IR)–fostele trenuri rapid și accelerat, care aveau anterior standarde similare de viteză, stații în care opresc și confort; trenurile IR opresc în stațiile mari și mijlocii de pe parcurs. Prețul este o medie între cele ale fostelor rapide și accelerate.
- InterCity (IC)–similar trenurilor anterioare cu același rang.
Trenul personal Craiova–Sibiu
Trenurile regionale sunt cele mai folosite trenuri oferite de CFR Călători. Sunt folosite pentru două mari scopuri: pentru a face legătura dintre un oraș și comunele apropiate sau pentru a face legătura dintre două orașe învecinate. Mai sunt numite și trenuri de navetiști.
Trenurile Regio au cea mai mică viteză medie (34.3 km/h în 2004), au cele mai slabe condiții (de obicei cele mai vechi vagoane dar uneori si Sageata Albastra,care este folosita pe toate trenurile regio in Oradea) și au o reputație ca fiind foarte lente, aglomerate, murdare și de obicei neîncăpătoare dar și tarife mult mai reduse decat celelalte tipuri și ranguri de tren. Trenurile Regio circulă pe rute locale și, de obicei, opresc în fiecare stație, cu rare excepții. Există totuși și trenuri Regio care circulă pe distanțe medii și chiar mari.
Exemple de trenuri regionale care circulă pe distanțe destul de mari:
- București Basarab–Craiova (208 km)
- Arad–Teiuș (231 km)
- Cluj Napoca–Sighetu Marmației (223 km)
- Timișoara Nord–Târgu Jiu (345 km)
- Timișoara Nord–Petroșani(295 km)
- Timișoara Nord–Drobeta Turnu Severin (210 km)
- Teiuș–Brașov (229 km)
- Sibiu–Târgu Mureș (204 km)
- Iași–Putna (210 km)
- Galați–Constanța (259 km)
- Constanța–București Obor (215 km)
- Constanța–Buzău (208 km)
- Brașov–Târgu Mureș (282 km)
- Brașov–Deda (228 km)
Majoritatea trenurilor personale sunt formate din vagoane necompartimentate, cu unul sau două nivele. Uneori, mai ales pe rutele rurale, trenurile sunt compuse numai din vagoane clasa a doua (fără vagoane clasa întâi). Condițiile oferite pentru legătura dintre două orașe învecinate (cum ar fi București–Pitești) sunt mai bune decât cele de pe rutele rurale (Râmnicu Vâlcea–Alunu). În 2007 majoritatea trenurilor personale au numai vagoane clasa a doua. Vagoanele sunt vopsite în albastru și construite în anii '70 sau '80. În prezent, CFR modernizează o parte din vagoanele supraetajate și o parte din acestea au fost puse în circulație pe trenurile personale (București-Brașov) și accelerate.
Din 2007 situația acestor trenuri s-a mai îmbunătățit, câteva garnituri de pe rutele Sibiu-Brașov, Sibiu-Craiova, Cluj Napoca-Oradea fiind dotate cu automotoareSiemens Desiro („Săgeata Albastră”). Alte garnituri de pe rute precum Teiuș–Brașov, Brașov–Sfântu Gheorghe, Cluj-Napoca–Bistrița, Teiuș–Cluj-Napoca, Suceava-Cacica au fost dotate cu automotoare clasa 58, aduse din Franța (rame electrice cu 3 vagoane) și Luxemburg (rame electrice cu 2 vagoane), la începutul lui 2007, după ce fuseseră folosite mai întâi de aceste țări. Este vorba de rame tip Z6100. În plus, vagoane mai vechi ce înainte au circulat pe trenurile accelerate și rapide au început sa fie utilizate pe trenurile personale. De asemenea, pe unele trenuri personale se utilizează și vagoane etajate modernizate (Cluj Napoca–Bistrița Nord sauCluj Napoca–Vințu de Jos.
Legături metropolitane ale Bucureștiului[ Din 4 martie 2009, au fost puse în circulație trenurile „Henri Coandă Expres” care fac legătura între stația București-Nord și Balotești, cu oprire în stația P.O. Aeroport, prin care va asigură transferul pasagerilor și al persoanelor interesate la și de la Aeroportul Internațional Henri Coandă. Cele 18 perechi de trenuri destinate acestui serviciu vor circula în regim cadențat, la interval de o oră, în graficul orar 05.15–23.23. Transferul pasagerilor de la Punctul de Oprire Aeroport până la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă se realizează cu autocare operate tot de compania feroviară, care circulă în corelație trenurile. Trenurile circulă cu rang de tren Regio pe ruta București-Nord–Balotești, dar până la Punct de Oprire Aeroport circulă fără oprire și sunt formate din automotoare SiemensDesiro („Săgeata Albastră”).
InterRegio
Vagon clasa 20-54 (compartimentat), folosit pentru trenuri IR
Noile vagoane seria 26-54 (Bmee)
folosite pentru trenurile IR
Vagon de tren IR în gara Timișoara Nord
Vagon clasa 21-86, folosit pentru trenuri InterRegio și Inter-City
Vagon clasa 20-76, folosit pentru trenuri Inter-Regionale și Inter-City
Vagon clasa Business
Trenurile InterRegio sunt folosite pentru distanțe lungi și medii și opresc (în general) numai în orașe. La trenurile InterRegio sunt folosite garnituri foarte bune și au o viteză medie mai mare (67 km/h în 2004). Prețul biletelor este mai ridicat, deoarece se plătește și un supliment, pe lângă prețul legitimației de călătorie. Unele trenuri InterRegio necesită rezervare de locuri. Sunt folosite și pentru distanțe foarte mari, cum ar fi Iași–TimișoaraNord, București Nord–Satu Mare, București Nord–Oradea, București Nord–Sighetu Marmației, Oradea–Constanța, Timișoara Nord–Botoșani. Chiar și pe distanțe lungi trenurile InterRegio opresc de obicei în gările din fiecare oraș.
Garnitura trenurilor Inter-Regionale constă numai din vagoane compartimentate, clasa I sau a II-a, cu 6 locuri în compartiment la clasa I și 8 la a II-a. Din anul 2008 pe multe relații au fost înlocuite vagoanele vechi cu garnituri modernizate, exemple în acest sens sunt :Oradea–București Nord–Constanța, București Nord– Timișoara, București Nord–Satu Mare, București Nord–Sighetul Marmației, București Nord–Vatra Dornei, București Nord–Bacău, București Nord–Iași, București Nord–Galați, Timișoara Nord–Cluj Napoca–Iași,Iași–Constanța, Galați–Brașov. În ultimii ani CFR a început modernizarea trenurilor accelerate. La începutul anului 2005 a introdus vagoane cu două etaje, folosite pentru distanțele mijlocii, în special pe ruta București–Predeal. Au fost de asemenea introduse și automotoare Desiro (Săgeata Albastră) pentru distanțe mici (de exemplu București–Pitești, București–Târgoviște, București–Câmpulung, București Nord–Râmnicu Vâlcea sau București Nord–Tulcea, Oradea–Timișoara, Timișoara Nord–Sibiu, Cluj-Napoca–SibiuCraiova–Sibiu). Trenurile Inter-Regionale de distanțe lungi oferă vagoane cușetă și vagoane de dormit. Sunt folosite în general pentru a face legătura între București și celelalte orașe ale țării, dar și pe rute precum Iași–Timișoara sau Craiova–Brașov.
De asemenea, în premieră, în anul 2007, au fost introduse în circulație trenuri InterRegio cu mers cadențat între București-Nord–Pitești și Craiova sau București Nord–Târgoviște.
Deasemenea IR-urile circulă și în trafic internațional și aici pot fi menționate legăturile Bucureștiului cu Budapesta, Sofia, Belgrad, Istanbul, Viena, Praga, dar și Brașov–Budapesta, Timișoara–Budapesta.
Garnitura trenurilor IR sunt un obiectiv al planului de modernizare al CFR. Mai multe vagoane au fost modernizate cu aparate de aer condiționat și toalete ecologice. Cu toate acestea, unele garnituri (în general pe rute mai puțin circulate) nu s-au modificat. Din 2004 au fost introduse automotoarele Desiro (Săgeata Albastră) pentru trenurile rapide care circulă pe distanțe medii (trenurile zăpezii București–Sinaia–Bușteni–Predeal–Brașov cu oferte tarifare avantajoase în perioada de iarnă). Majoritatea vagoanelor de trenuri InterRegio sunt vopsite în roșu și sunt compartimentate, cu 6 locuri atât la clasa I cât și la a II-a. Noile vagoane, aduse începând cu anul 2006, sunt necompartimentate, majoritatea fiind dotate cu aer condiționat (clasele 20-76 și 21-86).
Pentru distanțe lungi sunt disponibile vagoanele cușetă, de dormit și restaurant.
InterCity[
Vagon 50-53-85-76 004-4 (Business Class) pe IC 531 (București-Oradea)
Inter-City sunt cele mai folosite trenuri de călători pentru rutele dintre marile orașe și pot fi de zi și de noapte. Aceste trenuri au cea mai mare viteza medie dintre toate trenurile CFR (87 km/h în 2004) și folosesc cele mai moderne vagoane, putând concura cu marile trenuri europene. Din această cauză, tarifele pentru trenurile Inter-City sunt cele mai mari. Începând cu sfârșitul anului 2006 au fost introduse vagoane clasa Business, pe trenurile IC 531, 532, 557, 591, 594.
Sunt două tipuri de garnituri pentru trenurile InterCity: tradiționale și automotoare Desiro. Garnitura pentru trenurile tradiționale este formată din vagoane noi sau modernizate, cu aer condiționat, precum și o serie de servicii la clasa I, cum ar fi mâncare gratuită. Aceste trenuri ating cele mai mari viteze din România.
Trenurile EuroCity și EuroNight[ EuroCity (EC) și EuroNight (EN) sunt trenuri internaționale operate de obicei de CFR în parteneriat cu companii feroviare din alte țări, în funcție de originea și destinația rutei. Aceste trenuri fac parte din rețeaua paneuropeană feroviară. Nu toate trenurile internaționale care vin în România sunt EC sau EN (majoritatea sunt clasificate ca trenuri InterRegio pe teritoriul României). Cu toate acestea, trenul de noapte de la Belgrad, Timișoara la București, este un EuroNight și există atât tren EuroNight cât și trenuri EuroCity pentru ruta Budapesta–București via Arad, sau pe ruta Viena–Timisoara. Trenurile EuroCity sunt întotdeauna confortabile și moderne, chiar dacă uneori nu sunt la fel de confortabile ca InterCity, din moment ce folosesc aceeași garnitură ca și trenurile InterRegio.
Un video impresionant cu diverse modele de locomotive si vagoane ale C.F.R. mai vechi